Jucătorii și stafful celor de la Pandurii așteaptă cu sufletul la gură meciul dintre echipa din Târgu jiu și Universitatea Craiova. Cele două echipe oltene se duelează într-un adevărat „baraj” pentru evitarea retrogradării. Căpitanul Pandurilor, Alex Păcurar spune că e un meci capital pentru el și coechipierii săi, dar și pentru adversari. Păcurar estimează că șansele sunt egale.
„Mă gândesc doar la partida cu Craiova care e capitală pentru noi. E un meci de șase puncte, acesta chiar că este de șase puncte. Până acum spuneam că nu sunt meciuri de șase puncte dar acesta chiar e mai important decât altele. Se poate spune că sunt șanse mari pentru echipa care pierde să cadă în Divizia B. Dar sunt sigur că nu vom fi noi. Egalul înseamnă că nu câștigăm nici noi nici ei dar e mai rău pentru ei pentru că sunt sub noi în clasament. . Au și ei aceeași foame de puncte ca și noi și va fi un meci pe viață și pe moarte! Șansele de a câștiga meciul de luni sunt cam 50-50 la sută”, a declarat Păcurar.
Fotbalistul echipei gorjene nu se aștepta la un start de retur atât de slab: „Ne așteptam la un alt început de retur, mult mai bun, mai ales după cantonamentele reușite pe care le-am avut și meciurile amicale din Antalya unde am avut chiar rezultate foarte bune. Locul pe care ne aflăm este unul care nu arată adevărata valoare a echipei. Dar trebuie să demonstrăm că avem o valoare mai mare prin joc și rezultate pozitive. Altceva nu ne rămâne de făcut decât să ne pregătim și să privim cu încredere pentru că mai sunt atâtea jocuri și avem timp să redresăm corabia„.
Președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a dat asigurări că nu se pune problema demiterii antrenorului Liviu Ciobotariu. „Până acum nici nu s-a pus problema înlocuirii antrenorului niciodată deși speculații pe această temă au mai fost. Am auzit și eu că s-a scris în presă că ar fi avut loc o întâlnire între mine și Sorin Cârțu dar nu s-a pus problema și nici nu a avut loc o altă negociere cu alți antrenori. Dacă va câștiga următorul meci care este foarte important, cel cu Craiova, și următoarele două, care sunt la fel de importante, cu Internațional și Ceahlăul, Ciobotariu își va îndeplini obiectivul”, a declarat Condescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER